Scriu acest rezumat al experientei "Gastreec Sleeve" pentru pacientii care au decis sau inca se gandesc la aceasta procedura, sau orice alta procedura bariatrica.

Ca orice viitor pacient e foarte important sa stii ca documentarea e mama starii de bine postoperatorie, ca de orice mama, ne ocupam cu seriozitate Cum facem? Sunt cativa pasi simpli dar a caror ordine este important sa se mentina:

1. De ce vreau sa fac asta? Oricare ar fi motivul tau, nu are nimeni dreptul sa il judece. Poate fi doar estetic sau poate tine de sanatatea ta. Deci, pana aici e vorba despre tine, nu are ce sa caute altcineva.
2. Fii rational/a! e responsabil sa cauti si nu e gresit sa o faci in toate mediile, insa aplica propriul filtru si fii constient ca topicurile de tip forum scot la suprafata atat multi "viteji" cat si multe "drama queen", astfel ca vei auzi de zmei care de pe masa de operatie au fugit direct la fotbal pentru ca ii asteptau deja baietii dar si "victime" care au trecut prin furcile caudine si care s-au refacut foarte greu, le-a durut, au avut toate gazele din lume acumulate doar in corpul lor minuscul in timp ce tuturor celorlalti de la ATI le era mult mai bine. Deci, sunteti atenti la exagerari, la ambele extreme, ca sa fiu mai precisa. Scoateti toate intrebarile pe care le aveti din toate cautarile acestea si le puneti frumos la pastrare, veti avea nevoie de ele in urmatorii pasi.
3. Comunica decizia ta! Incearca sa nu implici prea multi oameni din anturajul tau in acest proces, poate fi extrem de obositor iar ignoranta multora dintre ei iti va aduce temeri nefondate. Familia e suficienta de cele mai multe ori. Vei avea nevoie de sustinere si de oameni care sa se bucure pentru fiecare progres al tau! Initial pot exista si acolo reticente dar nu vor fi pe termen lung si toate vor avea la baza grija lor pentru tine, nu alte criterii.
4. Cauti un medic... exista undeva unul perfect pentru tine dar tine cont de urmatoarele: • Pretul nu e un criteriu de selectie chiar daca banii nu cad din cer! Nu merita sa risti!
   • Daca nu intelegi ce iti spune de doua ori consecutiv e pentru ca nu aveti un limbaj comun si nu exista o chimie, nu pentru ca ai tu o problema de intelegere. Nu inseamna nici ca nu e un medic extraordinar ci doar ca e posibil sa nu fie pentru tine. E ok sa mai cauti... eu am cautat 2,5 ani ( ma misc mai greu uneori) si am consultat 5 medici.
   • Daca nu stii exact cum sa definesti chimia, nici eu nu stiu sa te lamuresc dar poate intelegi care a fost primul lucru pe care l-am experimentat eu. La prima vizita cu medical care m-a operat, imi spunea ceva de plicatura gastrica (una din procedurile bariatrice – facea o trecere in revista a tuturor procedurilor) si in capul meu imi ziceam: "pe mine omul asta poate deja sa ma opereze de ce vrea el. Unde semnez pentru asta???" e o chestie de incredere combinata cu intuitia pe care nu trebuie sa o ignori. Nu uita ca el are grija de tine cand esti sub anestezie si fara incredere e cam complicat sa fii relaxat. Ei bine, chimia asta bate multe alte criterii (de cost, de spital, de timing... de orice) pentru ca reduce totul la siguranta ta.
   
5. Cauti un psihoterapeut! Nu, de pe forumuri nu stii nimic, de la pasul 2 nu te mai intorci la ele, conteaza doar ce iti spune medicul in care am stabilit deja ca ai incredere. Psihoterapeutul te va ajuta mai mult decat crezi atat pre cat si postoperator. Va desface cateva straturi din tine si te va pregati pentru schimbare, astfel ca tu sa te poti bucura de decizia te care ai luat-o fara anxietati. Uneori chiar si 2 sedinte de terapie preoperator sunt suficiente.
6. Nu te defocusa, doar tu contezi in perioada asta si nu trebuie sa te simti vinovat pentru asta .

Acum am sa iti povestesc experienta mea care este la fel de individuala ca amprenta dar care te-ar putea ajuta si pe tine sa iti fie mai usor

Ziua 1 – Ziua operatiei

• 6.00 AM – fac formalitatile de internare. Daca eram un catel dadeam din coada, eram nerabdatoare
• 7.00 AM - ma viziteaza in rezerva/camera/salon mai multe asistente... unele vor sa semnez, altele vor sa ma "cableze", altele sa imi dea papuci si halat, altele sa imi explice cum e cu seiful si unde sa pun bunurile de valoare pe perioada operatiei (in caz ca cineva avea curiozitati, la Sanador e seif si probabil in mai multe parti)... toate aveau ceva diferit de facut insa aveau acelasi lucru de intrebat: Aveti emotii? Eu am raspuns de fiecare data ca daca medicul nu are emotii, nu are nici pacientul. Si nu aveam emotii, printre totii oamenii de acolo stiam ca exista cineva care detine complet controlul si ca nimic rau nu se putea intampla. Practic, pasasem toate emotiile medicului numai ca nu apucasem sa il anunt :D
• 8.15 AM (aprox) – cum deja am stabilit, "zero emotii"! Asistenta care m-a condus in sala de operatie (da, mergi pe picioarele tale sau intr-un carucior, dar nu esti anesteziat) mi-a raspuns la o serie de intrebari mai... de pacient care parea mai degraba ca a venit in vizita cu "Scoala altfel" nu la operatie. Ma invita sa ma asez pe masa de operatie, m-a luat cam repede, chiar as fi vrut sa inspectez mai mult zona pentru ca arata ca un OZN si eu sunt foarte curioasa, ca toate pisicile.

In sala de operatie era deja prezenta toata echipa medicala, mai putin o persoana care intarziase putin (sunt cascata, dar asta tin minte) si pe care am reperat-o dupa operatie pentru ca s-a deconspirat singur.

Eram deja pe masa de operatie si am inceput sa tremur necontrolat (nu, nu de la emotii, am stabilit ca alea nu mai erau la mine), pentru cine e prima data intr-o sala de operatii, sa stiti ca acolo cred ca se poate face lejer si inghetata pentru ca e foarte frig. Stateam cu ochii in tavan si admiram minunatele "farfurii metalice" cu becuri inca neaprinse si imi spuneam ca asta e chiar ca in filme. Nu m-am minunat prea mult pentru ca a aparut "in cadru" fata doctorului anestezist, genul de tip care nu pare ca e prea glumet dar pe care cu perseverenta il poti convinge sa zambeasca. Important era ca e calm... si-a amintit ca am alergie la pisici, le-a comunicat si colegilor acest detaliu pentru ca dupa vacanta, tuturor ne face bine sa mai zambim. Mi-a pus o masca de oxigen si mi-a spus ca prin ea voi respira pe perioada operatiei, ca imi va face o injectie scurta care e posibil sa usture putin si nici nu avea cum sa usture mai mult in conditiile in care cand mi-a urat "Noapte buna!", mi s-a rupt filmul si de acolo va mai pot povesti ei pentru ca eu nu stiu nimic.

V-as spune si ora la care m-am trezit la terapie intensiva, dar nu o mai retin... e posibil sa fi fost 10.30 sau in jurul acestei ore.

Mi s-a parut tot acest timp ca si cum doar am clipit si am disparut din sala de operatii la terapie intensiva.

Ce aveam in plus pe mine:

1. Sonda nazogastrica de care se tem multi pacienti numai cand se gandesc la ea... pe mine nu m-a deranjat deloc si am stat destul de mult cu ea. Deci, trece-o la "suportabile"
2. Un dren care iesea din abdomen si era menit sa colecteze orice lichid care se putea strange in interior... ceea ce e normal, nu e o complicatie
3. O manseta de tensiune care din 30 in 30 de minute te strange de mana mai ceva ca diriga care te-a prins la fumat in curtea scolii (creaza putin discomfort dar poti trece peste), acelasi tip de mansete se regaseau si pe picioare numai ca acelea nu preseaza asa de tare si pare ca cineva s-a gandit sa iti faca o bucurie cu un masaj
4. Sonda urinara – te scapa de o grija, sa nu te superi pe ea
5. Cateva fire care te cuplau la monitor si cel mai probabil indicau ritmul cardiac, puls, etc.

Prima intrebare venea de la domnul doctor... " cum te simti?", atat mi-a trebuit sa se dezlantuie "drama queen" din mine si spun scurt si fara vreo suferinta vizibila " va rog sa imi faceti un calmant, ma doare!". Va spuneam cat de importanta e pshihoterapia si autocontrolul pe care eu nu l-am avut aici, am mers pe primul instinct pentru ca in acel moment pe mine nu ma durea de fapt dar aveam setata de dinainte de anestezie ca asta voi face cand ma voi trezi. Ulterior am constientizat de fiecare data cand aveam tendinta sa ma victimizez degeaba. Ca sa va mai dau un exemplu, am avut 2 episoade cand m-am surprins gemand a durere fara sa am absolut nimic, o asistenta s-a apropiat si m-a intrebat daca vreau un calmant pentru ca m-a auzit. M-am suparat putin pe mine si i-am spus fetei ca nu am nevoie pentru ca "gem de fraiera, ca nu ma doare nimic". A pufnit-o rasul si mi-a spus ca daca am nevoie de ceva sa o chem.

E foarte important sa va infranati orice fel de urma de victimizare pentru a va putea bucura de tot acest process fara anxietati induse.

Trezirea din anestezie poate veni cu niste senzatii fizice pe care eu nu le-am experimentat, cum ar fi greata sau ameteala dar nu te speria, pentru orice rau iti trece prin cap, medicii au o fiola pregatita.

De asemenea, senzatiile nu sunt numai fizice , e posibil sa si spui cateva prostii sau sa ti se para ca auzi unele... eu am experimentat ambele situatii si mi le si amintesc. E foarte important sa distingi halucinatia de realitate si daca ramai cu dubii roaga pe cineva sa iti clarifice orice nelamurire din acel moment care ar putea sa iti dea o stare de anxietate. Nu am sa impartasesc exact acest moment pe care l-am avut pentru ca fiecare merita propriul lui moment de trezire din anestezie.

(mentiune doar pentru dl dr Turcu,: cand m-am trezit din anestezie eram convinsa ca ati spus ca daca o valoare de pe monitor nu se schimba trebuie sa ma duceti inapoi in sala de operatii! ))

Am stat 24 de ore la terapie intensiva si am fructificat tot timpul ala analizand ce se intampla in jurul meu cu alti pacienti. Iesisem din operatie si deja stiam ca eu sunt bine... si ca voi fi si mai bine daca voi fi pozitiva, nu stiam cazurile lor dar puteam intelege ca sunt destul de complicate.

M-am trezit din anestezie cu glicemia si tensiunea mari, nimic de necontrolat... veneau foarte multe persoane sa schimbe ori o perfuzie ori o seringa, ori sa faca niste setari noi... si atunci am aflat ca oamenii astia cand stau 15 ani in scoala de medicina vorbesc o limba amestecata cu chimie, matematica, latina si ei chiar se inteleg intre ei ... ca si pacient, esti putin confuz, nu stii daca e bine sau rau ce se spune despre tine si te intereseaza totusi putin... cauta privirea medicului tau si nu uita ca in el ti-ai pus toata increderea. Daca nu e privirea, e vocea si tot vei regasi ceva care te va asigura ca esti bine. Inca nu stiu daca si medicii simt ca noi simtim asta dar e una din magiile unei conexiuni bune intre medic si pacient.

Medicul nu e mereu cu tine, asa cum e bine sa te astepti dar un medic dedicat e conectat permanent la starea ta. De fiecare data cand pleaca se asigura ca te lasa pe maini bune, fie ca e vorba de medicul de garda sau asistente. Te tine mereu conectatla o stare de siguranta, ceea ce te ajuta mult.
De cele mai multe ori cand ma gandeam ca as vrea sa il intreb ceva, la scurt timp aparea cineva care ii transmitea telefonic starea mea.... La aproximativ 80% din cazuri. Deci, nu ma simteam abandonata (daca are cineva temerea asta), era mereu prin preajma, chiar si atunci cand era acasa, probabil.

La terapie intensiva vei face primul test de inghitire si te astepti, probabil sa fie ca reinventarea rotii, se vorbeste atat despre el incat ti se pare ca atunci cand vine momentul va intra si cineva cu un tort cu artificii... stai linistit... sunt doar niste guri de apa trase dintr-un pai si inghiti la fel ca inainte doar ca acum esti foarte precaut pentru ca ai senzatia ca participi la facerea lumii. Sa te simti uneori centrul Universului e perfect, e opusul victimizarii.

Tot la ATI va mai veni si momentul in care te ridica prima oara pe marginea patului si vei simti disconfortul inciziilor si al drenului , o doamna te va "fragezi" putin pe spate ca sa tusesti (e un moment care implica o durere dar e suportabila si trece imediat ce te-ai oprit din tusit), e foarte probabil ca pe undeva sa fi ramas niste reziduuri (mucus, nimic altceva) si e bine sa le elimini, asa cum a fost si in cazul meu.

Ti se scoate sonda urinara, nu mai dureaza mult si deja vei fi mutat in salon de catre 2 brancardieri simpatici care pare ca pot muta muntii din loc atata timp cat m-au mutat pe mine si toate kilogramele mele de pe pat pe targa fara sa simt prea multe.

Odata ajunsi in salon intrebarile de baza vor fi:
   Te-ai plimbat?
   Elimini gaze?
   Ai baut apa?
Vei auzi asta cam de la toti cei care baga capul pe usa, la un moment dat ti se pare ca te intreaba pana si ceilalti pacienti sau apartinatori

La ce se refera?

In momentul operatiei laparoscopice, in cavitatea abdominala se introduce un gaz care mai poate migra prin corp si poate crea disconfort (dureri in spate sau in piept, dureri musculare), daca te plimbi durerile dispar. Recunosc, stiu asta din teorie pentru ca eu nu am avut in nici un moment aceasta senzatie dar asta difera de la un pacient la altul.
De asemenea, odata ce incepi sa bei apa, cand mai inghiti saliva, trimiti niste goluri de aer in stomac ce vor ajunge in intestine sub forma de gaze care trebuie si ele eliminate pentru ca balonarea nu e ceva ce iti doresti cand vrei sa te preocupe doar cele 5 incizii cusute cu maestrie de mediual tau care pare ca si-a dat doctoratul in goblenuri :D
Tot ce poate crea disconfort suplimentar trebuie eliminat, deci cat esti internat raspunzi sincer la toate intrebarile si fara vreo jena.

E important sa incepi sa bei apa pentru ca trebuie sa te pregatesti pentru testul radiologic de inghitire unde medicul va vedea cat de usor si in cat timp se prelinge o substanta (care nu e cel mai bun lucru pe care l-ai baut vreodata dar nici chiar cel mai rau) din gura pana in stomac.

Cat timp esti internat esti alimentat exclusiv prin perfuzii care iti sunt administrate non-stop (dupa schema medicului si adaptat nevoilor tale). Trebuie sa comunici in permanenta ce simti si sa ceri ajutor. De exemplu, nu e bine deloc sa racesti iar eu am patit-o, mi s-au administrat doze de paracetamol si nu m-am chinuit cu stranut si tuse.

Un aspect important este sa nu va focusati pe slabire pana nu va refaceti complet dupa operatie (10 zile), nu e un scop pe care sa il aveti. Corpul si psihicul vostru nu au nevoie de o presiune in plus.

La externare vei fi mai "pufos/pufoasa" decat la internare, nu e de mirare pentru ca nu poti face tu pipi in ritmul in care iti pot administra ei perfuzii E doar retentie de lichide, trece in prima zi de cand esti acasa.

Cat timp esti in spital, dupa ce ai fost adus in salon, incearca sa te descurci singur gasindu-ti solutii pentru orice ai vrea sa ceri ajutor medicului, nu vorbim de medicatie si lucruri serioase unde nu actionezi de capul tau,ci de lucruri minore cum ar fi:

• Wapp: domnul doctor, imi e foame, ce fac? (pai ai la dispozitie apa si poate shake... ce solutie ai? E cu adevarat nevoie sa il intrebi?)
• Wapp: pot sa mai fumez o tigara? (e ok sa intrebi asta doar daca ai lasat pachetul de tigari la medic ceea ce nu cred, altfel, cam stii ce ai de facut )
• Wapp: cum imi fac dus? (daca nu ai la dispozitie un telefon pentru a comunica (,) cu asistenta, nu uita ca te viziteaza la fiecare 15 min, o poti intreba, ea se ocupa de ingrijirea inciziilor si stie sa te sfatuiasca)

Nu te crampona de lucruri mici, vei sti singur ce sa faci cu tine si sa iti fie bine

Sunt doua motive pentru care te sfatuiesc asta:
1. cand vei ajunge acasa trebuie deja sa stii ce ai de facut si perioada de spitalizare trebuie fructificata in sensul asta si
2. Trebuie sa stim ca medicul chirurg poate fi in consult sau chiar operatie si nu puteti astepta mereu raspunsul lui.
Tendinta de a intreba mereu chiar si lucruri carora le stim raspunsul este strict legata de asumare iar asumarea nu este numai a medicului ci si a pacientului. Aveti incredere in voi si in corpul vostru, fiti atenti la ce vi se spune si cititi materialele pe care le primiti, in ele gasiti majoritatea raspunsurilor de care aveti nevoie.
Nu uitati ca medicul care v-a operat a dat tot ce a avut mai bun ca sa va fie bine, aratati respect fata de acest lucru si respectati-i pozitia. Atributiile lui merg pana intr-un punct iar noi pacientii tindem sa ne dorim sa fie si nutritionistul, psihoterapeutul sau chiar si instructorul nostru personal de sport. Ne dorim asta pentru ca am creat anterior o legatura de incredere insa e important sa nu transformam asta intr-un abuz.

Concluzii:

1. Intram in operatie pozitivi si ne bucuram de ce ni se intampla! Am venit singuri, nu ne-a fortat nimeni
2. Nu ne intereseaza ce tratament au primit alti pacienti, tratamentul fiecaruia este personalizat pentru afectiunile fiecarui pacient chiar daca procedura a fost aceeasi
3. Excludem din vocabular si nici nu ne gandim la cuvintele : panica, teama, foame (daca o simti, va fi doar din cap), anxietate, griji
4. Psihoterapia face minuni pre si postoperator
5. Pe perioada internarii, nu ai alte preocupari decat sa fii bine fizic si psihic

Veronica Pisica
Pacient bariatric (Gastric Sleeve ) din 06.01.2020 - SANADOR
Medic chirurg: Florin Turcu